Corina a debutat în anul 2004 cu albumul „Noi Doi”, piesa care dă numele albumului ajungând pe locul 4 în Romanian Top 100. Al doilea album, intitulat „Îmi place tot”, lansat pe 1 ianuarie 2005, a produs două singleuri, dintre care unul de top 10 și unul de top 5. Albumul „Face Off” a reprezentat o schimbare importantă în stilul artistei, conținând influențe dance hall, reggae, R&B, drum’n base, hip hop, house și electro, continuând să fie un album pop/dance. De pe album au fost lansate două piese: „Quieres una aventura” și „Overdrive”. Al patrulea album, „Gimme Your Love” a fost descris ca fiind „un melanj pe gustul tuturor”. Corina continuă seria pieselor de succes aducând în fața publicului o femeie proaspătă, rebelă, uşor excentrică, sexy şi delicat-incisivă.