IRAIDA este cântăreață, scriitoare de versuri, compozitoare și își croiește drum spre locul 1 în topurile de hituri. Ea a scris cântece pentru artiști precum Banx & Ranx, Rêve, INNA, Alexandra Stan, Sak Noel, Elvana Gjata, SICKOTOY, Manuel Riva, Roxen, Karmen, Iuliana Beregoi și mulți alții.
Călătoria sa pe scena muzicală românească s-a conturat natural, ca o nevoie. IRAIDA scria și compunea muzică doar în engleză, lucrând în cadrul unui studio, până când, într-o zi, echipa de la studioul unde se regăsea aceasta, a avut nevoie de muzică scrisă și în limba română.
Ușor-ușor a învățat să compună muzică și în limba română, deși a fost o provocare pentru că ea aveam mintea setată doar pe engleză. „Poate părea ciudat. Ai putea să te gândești – cum să fie o provocare să compui în limba maternă, româna, mai degrabă decât în engleză”, a declarat artista. Apoi, treptat și-a dat seama că poate compune și în română dacă se dedică acestui lucru. Îi plac provocările și îi place să perfecționeze lucrurile la care observă un potențial.
„Întotdeauna e loc de mai bine, dar mă bucur de proces!” a declarat artista.
web design by Dow Media