Unul dintre cei mai îndrăgiți artiști de muzică populară din zona noastră este pregătit să încânte invitații cu repertoriul lui special ales și gândit pentru o seară de neuitat. Încă din copilărie, Pera Todorovici a cochetat cu muzica populară, purtând frumusețea folclorului în suflet dar mai ales în glas. Fie că a cântat muzică sârbească sau românească, la fiecare eveniment, artistul s-a conectat cu publicul și a reușit să transmită o energie aparte. Cu trecerea timpul, Pera a început să își compună singur textele pieselor sale, reușind astfel să ocupe un binemeritat loc în rândul interpreților autentici de muzică populară.