SPEAK

Speak și-a descoperit pasiunea pentru muzică prin joacă și a continuat pe acest drum pentru că îl inspiră oamenii. Speak (partener Forward) spune că merită să faci muzică, tocmai pentru acel schimb reciproc de energie dintre artist și public.

În anul 2010 s-a decis să pornească proiectul "Speak", lansând câteva remix-uri care s-au bucurat de succes. Deși proiectul său muzical este relativ recent, Speak este unul dintre cei mai longevivi artiști. La începutul anului 2013 lansează primul său single „Pradă de Razboi”, în colaborare cu Brighi și Cabron, urmat de piesa „Beat dimineața”.

Urmează o colaborare inedită cu Pavel Bartoș la piesa „Căutător de fericire”, o piesă despre care Speak spune că îl reprezintă cel mai bine ca artist și ca om. La începutul anului 2014, a lansat single-ul „Lasă-mă-mi place”, alături de Raluka și DOC, care se bucură de foarte mare succes, având peste 8 milioane de vizualizări pe YouTube, iar recent a oferit publicului piesa „Îmi pare rău“, o colaborare cu Alex Vlea si DOC.

Speak a avut și o colaborare inedită cu Delia pentru piesa „A lu’ Mamaia”, noul imn al stațiunii Mamaia.

2015 a debutat cu un single nou pentru Speak – „Profund”, care a devenit repede un succes pe YouTube, strângând aproape 10 milioane de vizualizări. Aceasta a fost urmat de colaborarea cu Feli, pentru single-ul acesteia – "Gelozia”- și de piesele – "N-am somn”, "Ține-te bine”, "Stâng, drept", "Din Întâmplare", "Zile și Zile", "Vocile din capul meu" și "Tequila" pe care le putem asculta pe conturile oficiale de socializare ale artistului.

ADINA POSTELNICU

Alături de colegele din trupa Heaven, Adina a cunoscut succesul atât în România cât și pe scena internațională, cu hituri...

ALEXANDRA STAN

Recunoscută pentru succesul deosebit pe care îl are în rândul tinerilor, Alexandra (artistă partener Forward) a stabilit un record greu...

ANNA LESKO

În cei 15 ani de carieră, numele Annei a devenit cunoscut în toată țara datorită stilului unic prin care exploatează...

DISTINTO

Formația Distinto reprezintă primul proiect pop-opera din România și unul dintre puținele din lume de acest fel. Octavian Dobrota (tenor),...

DJ DORU IOAN BĂNĂȚEAN

Cunoscut interpret de muzică populară, Doru Ioan Bănățean provine dintr-o familie modestă și muncitoare. Părinții au fost nevăzători și au...

IANNA NOVAC

Supranumită vocea de aur de peste Prut, Ianna Novac este singura soprană din România care abordează genul pop-opera, având la...

GLANCE

Artistul a intrat în lumea showbizz-ului inițial ca și dansator pentru artiști cunoscuți din România, însă pasiunea pentru muzică l-a...

LAVINIA PÂRVA

Una dintre cele mai senzuale prezențe din show bizz-ul românesc, Lavinia s-a impus pe piața muzicală cu mai multe colaborări...

LILIANA ȘI COSMIN PĂTRUȚI

Liliana și Cosmin au harul cântecului popular și o activitate artistică demnă de cele mai exigente petreceri. Vocile lor de...

MIHAI TRĂISTARIU

Mihai este unul dintre artiștii români cu cele mai mari performanțe pe plan internațional, a cărui voce este apreciată și...

NICOLE CHERRY

Romanian Top Hits Awards, Mamaia Music Awards, Romanian Music Awards, Media Music Awards sunt doar o parte dintre premiile câștigate...

PEPE

Artist complet, cu experiență și o voce de invidiat, pe scenă, Pepe este o explozie de pasiune, energie și muzică....

MIREL MANEA & ORCHESTRA

Mirel Manea a cântat alături de nume mari ale muzicii clasice universale și a făcut parte din cele mai cunoscute...

SANDRA N

Sandra şi-a început cariera devreme, la vârsta de 4 ani, de-a lungul anilor și-a continuat drumul în muzică prin studiul...

DORIANA TALPEȘ

Încă din primii ani ai carierei a avut mai multe colaborări folclorice pentru diverse evenimente, iar din anul 2012 și-a...

LIDIA BUBLE

Lidia Buble a cunoscut celebritatea atunci când Adriana Sînă de la Akcent a descoperit-o și ales-o să cânte două piese...

SHIFT

Deși este prezent pe piața muzicală încă din 1998 când a înființat trupa Ilogic, Shift urcă în clasamente după colaborarea...

CLAUDIA PAVEL

Claudia și-a făcut debutul pe scena muzicală alături de grupul Candy, însă din dorința de a se manifesta artistic deplin...

CORINA

Corina a debutat în anul 2004 cu albumul „Noi Doi”, piesa care dă numele albumului ajungând pe locul 4 în...

ANDA ADAM

Anda este una dintre vocile preferate ale marilor producători muzicali din România, o artistă recunoscută pentru forța spectacolului pus în...
1 2 3 11
Echipa noastră vă poate consilia pentru alegerea potrivită a artiștilor, în funcție de publicului căruia vă adresați și a bugetului pentru eveniment.
Solicita Oferta
Toate drepturile rezervate © - BICREATIV EFECT S.R.L
GDPR - Politica de Confidentialitate

web design by Dow Media